|
Alimentatia
Scurt istoric
Într-una din cele 5 cărţi de filozofie si ştiinţă din China, care datează de mai bine de 2500 de ani, Li Ji – sistemul de administrare a guvernării, se menţioneză patru categorii de medici: „medicul nutriţionist care conduce toată naţiunea spre o sănătate perfectă, spirituală şi fizică printr-o alimentaţie conformă cu Legea Unică”, tradusă în medicină; deci, el previne îmbolnăvirea; este numit Kokushu, „Salvatorul naţiunii”; apoi vine medicul de rang doi, care tratează bolile cronice şi interne; medicul de boli externe este considerat de rang trei, şi, în sfârşit, în a patra categorie sunt incluşi medicii veterinari.
„Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben (Huang Di Nei Jing) cuprinde bazele teoriei medicale în materie de etiologie, patogeneză, profilaxie (este prima şi cea mai cuprinzătoare descriere a principiilor acupuncturii), dar şi de dietoterapie. Aici se spune în primul rând că:
„Un regim alimentar necontrolat duce la apariţia bolilor. Hrana bogată în grăsimi, care este dificil de digerat, excesele alimentare si de alcool, pot depăşi posibilităţile fiziologice ale stomacului şi intestinelor, îmbolnăvind corpul”
In secolul V, înainte de Cristos, Hipocrate, părintele medicinei moderne, a răspândit o metodă de tratament natural, bazată pe factorii de mediu şi pe dietă. El a fost cel care a spus:
„Alimentele să vă fie medicamente si medicamentele să fie alimente”
Jurământul lui Hipocrate, pe care orice absolvent de medicină îl rosteşte la încheierea studiilor, nu este cel original. Cel adevărat, scris de Hipocrate, spunea printe altele:
„Voi aplica tratamentul prin dietă pentru beneficiul celor bolnavi, pe măsura priceperii şi judecăţii mele. Îi voi feri de rău şi nedreptate. Nu voi da un medicament letal oricui mi-ar cere si nu voi face sugestii privind efectul acestuia...Nu voi utiliza cuţitul...”
Tot Hipocrate este cel care a folosit pentru prima oară termenul „macrobiotică”; acesta vine din limba Greacă şi înseamnă viaţă lungă („macro” înseamnă „mare” sau „lung” şi „bios” înseamnă „viaţă”)
Cea mai recentă dezvoltare a teoriei macrobiotice a realizat-o japonezul Setsuko Sakurazawa, cunoscut in lumea occidentală sub numele de Georges Ohsawa care, în învăţăturile sale, combină tradiţia vestică a macrobioticii cu peste 4000 de ani de medicină tradiţională orientală. După ce toată familia lui a murit de tuberculoză, tânărul de 19 ani, bolnav la rândul său de tuberculoză, descoperă principiile tradiţionale japoneze de alimentaţie şi se vindecă. De atunci şi până la sfârşitul vieţii sale, a predicat neobosit, în special în lumea Occidentală, avantajele unei alimentaţii şi a unei vieţi trăite în armonie cu natura.
Cel mai vestit dintre discipolii lui, Michio Kushi, care a împlinit în 2006 80 de ani, a dezvoltat foarte mult latura practică a teoriei macrobiotice, formând o comunitate foarte puternică în Statele Unite, recunoscută si apreciată de medici, pentru rezultatele excepţionale pe care le are în tratarea majorităţii bolilor civilizaţiei moderne.
Principii
Macrobiotica este arta şi ştiinţa longevităţii şi sănătăţii, prin studiul şi înţelegerea relaţiei şi interacţiunii dintre noi, alimentele pe care le mâncăm, stilul de viaţă pe care alegem să îl trăim şi mediul în care trăim.
Modul de abordare al macrobioticii se bazează pe ideea că noi suntem rezultatul şi suntem sub influenţa continuă a mediului în care trăim, mediu ce include de la alimentele cu care ne hrănim şi relaţiile sociale pe care le avem zilnic pâna la climă şi zona geografică în care trăim.
Luând în considerare toţi factorii care ne influenţează viaţa, abordarea macrobiotică in ceea ce priveşte sănătatea şi vindecarea este aceea că priveşte boala ca o încercare naturală a corpului de a se reîntoarce la o stare mai armonioasă şi mai echilibrată în raport cu mediul înconjurător. Cum ceea ce alegem sa mâncăm şi să bem şi cum ne trăim viaţa sunt factorii primordiali ce ne influenţează sănătatea şi ceea ce suntem, abordarea macrobiotică subliniază importanţa unei diete şi a unor obiceiuri de viaţă adecvate.
Abordarea macrobiotică poate fi folosită împreună cu tratamentele şi intervenţiile medicale convenţionale şi alternative şi este compatibilă şi adaptabilă oricăror practici religioase sau obiceiuri culturale.
Practica macrobiotică presupune o hrană bazată mai mult pe cereale integrale, leguminoase şi legume proaspete, cu o creştere a varietăţii privind alegerea de alimente şi stiluri de gătit, ore regulate de masă şi cantităţi mai reduse, o mestecare mai îndelungată şi menţinerea unei atitudini pozitive şi a unui stil de viaţă activ.
Diagnostic
Pe lângă metodele medicinei clasice de examinare, testare şi analiză a sângelui şi a celorlate fluide ale corpului, pentru a obţine informaţii privind funcţionarea organelor interne şi a metabolismului, există metode orientale de diagnostic, provenite din medicina tradiţională chineză, care dau informaţii la fel de valoroase, privind dezechilibrele existente în organismul uman.
Acestea se bazează pe principiul că starea noastră actuală (condiţia fizică) şi constituţia noastră de bază sunt rezultatul următorilor factori: constituţia părinţilor şi strămoşilor noştri, perioada concepţiei şi a naşterii, locul naşterii, locul în care am crescut, hrana consumată de mamă în timpul sarcinii, hrana consumată în timpul copilăriei, hrana zilnică, influenţele sociale, culturale şi familiale.
Prin observaţie se poate diagnostica starea actuală şi constituţia.
Capul şi faţa manifestă starea internă a corpului. Mâinile şi picioarele reflectă condiţia sistemelor principale ale corpului. Structura corpului dă informaţii privind natura şi rezistenţa constituţiei. Organe ca ochii sau urechile reflectă starea tuturor organelor şi a funcţiilor acestora.
Cunoscând efectul diferitelor alimente asupra organelor şi structurii corpului, se poate diagnostica dezechilibrul existent şi se poate identifica şi factorul alimentar care a provocat sau a intensificat acel dezechilibru.
Tratament
Este vorba de fapt de indicaţii privind dieta şi stilul de viaţă, aceştia fiind factorii esenţiali în cazul unor afecţiuni (cum sunt bolile de nutriţie – obezitate, diabet, boli cardiovasculare, boli gastrointestinale etc) sau factori potenţatori în majoritatea afecţiunilor cunoscute, inclusiv bolile degenerative şi cancerul.
În funcţie de situaţie, de natura dezechilibrului identificat, se pot indica şi tratamente complementare, cum ar fi fitoterapia, homeopatia, acupunctura, masajul, care pot să stimuleze şi să grăbească procesul de vindecare ce se poate obţine prin alimentaţie.
Mai mult decât în orice altă terapie, în dietoterapie rolul pacientului este major. Nu se pot obţine rezultate pozitive decât dacă acesta conştientizează existenţa dezechilibrului şi are dorinţa şi voinţa de a-l remedia. Rolul terapeutului este doar de mediator, de furnizor de sfaturi şi informaţii. Vindecarea este realizată de către pacient.
Pentru mai multe informatii despre alimentatie,
vizitati site-ul: www.armoniecunatura.ro
Scopul terapiei
În textele antice de medicină orientală se spune că omul şi natura sunt una. Acest lucru înseamnă că ambele sunt părţi ale marelui univers.
Separarea de natură aduce un sentiment de înstrăinare şi este începutul bolilor fizice, emoţionale şi fiziologice.
Unica atitudine a terapeutului este de a-i aminti omului de sursa dezechilibrelor lui. Este relativ uşor să îndepărtezi simptomele unei boli. Totuşi nu acesta este scopul principal.
Tratamentul este menit doar să restabilească echilibrul dintre om şi univers, existent la un moment dat.
Terapeutul devine însă o oglindă care reflectă adevărata cauză a dezechilibrului.
De aceea, pentru a obţine o vindecarea de lunga durată, pacientul trebuie să se trateze singur mai departe, reintrând în armonia cu natura. Boala nu este nici bună, nici rea. Este doar un avertisment dat de univers, un semnal de alarmă privind dezechilibrul şi dizarmonia din viaţa noastră. Este un mecanism natural de auto-protecţie.
O persoană inteligentă receptează aceste semnale de alarmă, reflectă asupra lor, asupra cauzei spirituale, emoţionale, fiziologice şi fizice a problemei apărute.
|