|
ACUPUNCTURA
Scurt istoric
Începuturile acupuncturii:
Sunt plasate în istoria mitică a celor trei împărati legendari:
- Fu Xi (cca 2953-2838 î.e.n.) – i se atribuie elaborarea conceptelor fundamentale ale Universului, Principiul Unic Qi, cu cele două componente ale sale Yin si Yang, opuse ca sens, dar complementare
- Shen Nong (2900 – 2798 î.e.n.) – i se atribuie inventarea „celor nouă ace de acupunctură”, rămase în uz până în zilele noastre, el fiind în acelaşi timp fondatorul fitoterapiei
- Huang Dei (2797 – 2696 î.e.n.) – i se atribuie prima şi cea mai celebră lucrare de acupunctură „Nei Jing Su Wen”, care este scrisă sub forma unui dialog medical, în care împăratul întreabă, iar medicii săi răspund;
Lui Bian Que (cca 500 î.e.n.), un maestru în mânuirea acelor, i se atribuie lucarea „Nan Jing”, al doilea tratat de acupuncutură celebru scris înaintea erei noastre şi care a ajuns până în zilele noastre.
„Zhen Jiu Jia Yi Jing (Tratatul clasic al acupuncturii şi moxibustiei ) a fost scris de Wang Fu Mi (215-282 e.n) iar Mo Jing (Clasicul pulsurilor) a fost scris de Wang Shuhe (265-317), ambii capi de şcoală şi medici consultanţi ai împăratului.
În anul 752 Wang Shao redactează o lucrare valoroasă Wai Tai Mi Yao – Planşele esenţiale ale meridianelor şi punctelor, în care sunt descrise separat cele 12 meridiane şi punctele lor.
O operă fundamentală supervizată de Colegiul Medical Imperial a fost celebra „Statuie de bronz” însoţită de lucrarea Tong Ren Shu Xue Zhenjiu Tu Jing (Manualul ilustrat al punctelor de acupunctură şi moxibustie de pe omul de bronz), elaborată îm 1072 în vederea uniformizării şi păstrării cunoştinţelor privind localizarea punctelor.
Între 1300 şi 1644 au apărut o serie de lucrări importante. În timpul dinastiei Qing manciuriene (1644 – 1911), deşi au apăarut o serie de lucrări valoroase, se consideră că acupunctura a intrat deja într-o perioadă de regres.
Pătrunderea medicinii occidentale în China a umbrit arta acupuncturii timp de aproape două secole, deşi ea a continuat să fie larg utilizată în straturile de jos ale Chinei colonializate.
Acupunctura în Europa
Deşi în China acupunctura se afla în declin, aceasta a fost perioada în care ea a fost introdusă în Europa. În 1671, Harvieu publică la Grenoble „Secretele medicinii chineze, constând în cunoaşterea profundă a pulsurilor”, iar Ten Rhyne, medic olandez, publică la Londra, în 1683, o dizertaţie interesantă asupra acupuncturii.
Acupunctura este practicată în Franţa de medici celebri, care publică asupra ei lucrări valoroase. Lucrări asemănătoare au apărut şi în alte ţări, semnate de medici iluştrii: Italia, Rusia.
Părintele acupuncturii moderne trebuie considerat sinologul francez G.S. de Morant. În 1929 apare lucrarea „Acupunctura în China şi reflexoterapia modernă”. În 1939 el publică o lucrare monumentală, intitulată „L”acupuncture chinoise”, rămasă timp de aproape trei decenii lucrarea de referinţă pentru cei care au abordat această problemă în Europa.
Acupunctura franceză a reprezentat principala sursă de informaţie pentru celelalte ţări europene, inclusiv pentru Romania.
Acupunctura în România
În Romînia, termenul de acupunctură este pentru prima oară menţionat în 1934 de N. Vătămanu în volumul „Reflexoterapia modernă”, apărut la Bucureşti.
În 1946, I Bratu (1910-1965) cea mai prestigioasă figură a acupuncturii româneşti, deschide prima practică de acupunctură într-un serviciu medical privat.
Bratu prezintă mai multe comunicări şi lucrări , inclusiv la Congrese Internaţionale de Acupunctură. Fiind cadru universitar, cu o personalitate cunoscută în lumea medicală, în domeniul chirurgiei şi urologiei, prezentările lui au avut un răsunet deosebit.
Datorita rigorii ştiinţifice demonstrate de cei trei pionieri ai acupuncturii româneşti, I. Bratu, N. N. Gheorghiu şi Cristea Dragomirescu, în 1958, Consiliul Medical al Ministerului Sănătăţii din România recunoaşte acupunctura ca o metodă oficială de tratament. Este prima acceptare oficială a acupuncturii în Europa.
Primul Centru experimental de Acupunctură este înfiinţat în 1958 în cadrul Policlinicii Colţea de către N. N. Gheorghiu şi Cristea Dragomirescu. Ulterior, centre de acupunctură au luat fiinţă şi la Cluj, Călan, Galaţi, Bucureşti, Bistriţa, Herculane, Iaşi, Techirghiol, Focşani, Timişoara.
În 1959, în cadrul Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale este organizat primul Cerc de Acupunctură, care a devenit în 1972 Secţie de Acupunctură, iar în 1990 Societatea Română de Acupunctură.
În 1974 este organizat primul Congres Român de Acupunctură, la Bucureşti, la care au participat 70 de medici. Următoarele congrese au mai fost organizate la Botoşani (1980), Techirghiol (1982), Iaşi (1984). În 1987 a avut loc cel de al V-lea Congres Internaţional de Acupunctură, care s-a bucurat de o largă participare, din ţară şi din străinătate - peste 500 medici. Al VI-lea Congres Internaţional de Acupunctură s-a desfăşurat la Bucureşti la 1-2 Noiembrie 1991. De atunci, Congresul are loc cu regularitate, în fiecare an.
În 1990 Ministerul Sănătăţii a inclus acupunctura printre „competenţele medicale”, titul obţinut de medici din diferite specialităţi, care au absolvit cele 3 cicluri de învăţământ de acupunctură precum şi examenele finale. Programul de învăţământ al Şcolii Române de Acupunctură este considerat ca unul dintre cele mai bune din Europa.
Sursa: C.Ionescu-Târgovişte – Teoria şi Practica Acupuncturii Moderne
O personalitate marcantă a acupuncturii romîneşti este D-l C. Ionescu-Târgovişte, care, prin activitatea şi lucrările publicate, a contribuit esenţial la introducerea şi consolidarea acupuncturii în lumea medicală din România.
Principiul acupuncturii
Acupunctura este o ştiinţă a cărui bază o constituie bioenergetica umană.
Există o anatomie, o fiziologie şi o fiziopatologie energetică, de unde decurge în mod logic o terapeutică ce are în vedere restabilirea echilibrului energetic, atunci când acesta a fost perturbat.
Einstein şi descoperirile fizicii cuantice au revelat faptul că materia si energia sunt doi termeni care se referă la o realitate unică. Materia este o formă condensată de energie, cu grade diferite de condensare.
Omul face parte din Univers, comunicând cu acesta în mod continuu, aşa cum o celulă a corpului nostru este permanent în legătura cu corpul nostru. Energia circulă prin Univers, între diferitele planuri ale acestuia şi este într-o continuă transformare, susţinând viaţa omului şi a celorlalte fiinţe. Astfel, omul are puncte prin care energia mediului înconjurător pătrunde în interiorul său, cât şi puncte prin care energie iese în exteriorul corpului. Întregul corp este străbătut de meridiane ce transporta energia, legând între ele organele interne, făcând legătura între organele interne şi exteriorul corpului (articulaţii, membre, alte ţesuturi).
În anatomia energetică a organismului uman, scheletul energetic îl formează meridianele principale, care la rândul lor sunt completate de un şir de meridiane secundare, formând împreună sistemul meridianelor.
Pe meridianele principale, în număr de 12, se găsesc înşiruite cele 361 puncte de acupunctură.
Punctele de acupunctură au o valoare funţională multiplă: fiziologică, enegetică, diagnostică şi terapeutică.
În celebra lucrare Nei Jing Su Wen se spune că bolnavul se însănătoşeşte când sunt punctate anumite puncte speciale de pe suprafaţa corpului omenesc. Din contră, când sunt punctate pielea, muşchii sau oasele, fără a lua în considerare localizarea punctelor de acupunctură, boala se va agrava. Pornind de la această premiză, eficacitatea aplicării acupuncturii în tratamentul diferitelor afecţiuni în mare măsură depinde de gradul exactităţii de depistare şi inserţie a punctelor.
În acupunctura modernă sunt folosite trei metode de localizare a punctelor pe suprafaţa corpului:
-după repere anatomice
-după divizarea diferitelor porţiuni ale corpului în cuni (Cun - unitate de măsură)
-după datele obţinute cu ajutorul diverselor metode instrumentale de diagnostic (electrice, termice, etc)
Meridianele de-a lungul cărora circulă energia au fos descoperite de către persoane ce au avut capacitatea de vizualizare în interiorul corpului, deci şi a meridianelor dispuse de-a lungul său. Există însemnări referitoare la ilustrul medic Bian Que (presupusul autor al lucrării NanJing – Probleme medicale). Despre el se spunea că avea capacitatea de „a vedea organele interne prin pielea intactă”
În zilele noastre, punctele de acupunctură au fost confirmate prin masurători precise cu instrumente.
Angrenajul energetic al organismului este alcătuit după reguli precise, atât în ceea ce priveşte modul de conexiune (organizare spaţială) între diferitele meridiane, cât şi orarul lor de activitate (organizare temporală).
Cunoaşterea acestei organizări permite o logică precisă în elaborarea diagnosticului , urmată de o logică la fel de precisă în ceea ce priveşte alegerea punctelor capabile să înlăture dezechilibrul energetic prezent.
Diagnostic
Dezechilibrul sistemului energetic al omului apare datorită mai multor factori:
- factori psihici
- factorii alimentari (diete dezechilibrate)
- factori fizici externi ( energii cosmice, raze X, ultraviolete, raze luminoase, frig, căldura, umiditate, electricitatea, radiaţiile electromagnetice, etc)
Diagnosticul energetic presupune:
- anamneza – urmăreşte precizarea antecedentelor familiale şi personale şi, în special, apariţia şi evoluţia simptomelor
- inspecţia – vizează aprecierea aspectului general al pacientului pentru identificarea semnelor obiective de alterare a structurilor materiale (modificări ale pielii, articulaţiilor, muşchilor, organelor interne etc)
- palparea – palparea pulsurilor radiale si periferice
Obiectivele finale ale tehnicii de diagnostic sunt următoarele:
- precizarea tipului de afecţiune cu care avem de-a face Yang sau Yin, exces sau insuficienţă
- precizarea lojei energetice afectate şi a factorului care a indus tulburarea
- precizarea energiei primitiv si predominant afectate în cursul unei anumite boli
- precizarea meridianelor aflate în dezechilibru şi a tipului de dezechilibru
Tratamentul prin acupunctura efectuat de Dr. Ardeleanu Vasile
O dată ce a identificat localizarea şi tipul dezechilibrului, medicul alcătuieşte planul de tratament: numărul de şedinţe, numărul de puncte pe şedinţă, intervalul dintre şedinţe.
Un tratament sau „o serie” cuprinde, în general, 10 şedinţe, efectuate într-un interval de cca trei săptămîni. Ele vor fi amplasate la 1-2 zile interval în prima parte a tratamentului şi 3-5 zile interval la sfârşitul tratamentului. Planificarea intervalului se face funcţie de natura afecţiunii şi de tipul acesteia: acut sau cronic.
Multe afecţiuni necesită efectuarea mai multor serii de şedinţe.
În general, o nouă serie de şedinţe este necesară după cca o lună - o lună şi jumătate de la încheierea primei serii.
O altă serie, de control şi întreţinere poate fi necesară după 6 luni de la încheierea celei de a doua serii de şedinţe.
Pentru tratament, se folosesc ace de acupunctură, de unică folosinţă, care au un diametru de numai 25 microni, adica 0,025 mm. Pentru comparaţie, acele folosite pentru injecţii au un diametru de cca 1 mm. Datorită diametrului foarte mic, înţepătura efectuată cu ace de acupunctură nu este dureroasă şi este abia sesizabilă.
Totuşi, pot apare uşoare senzaţii dureroase, în funcţie de punctul în care se aplică şi gradul de dezechilibru energetic al pacientului:
-puncte latente – aceste puncte nu sunt dureroase la presiune şi sunt caracteristice omului sănătos.
-puncte pasive – această categorie de puncte devine sensibilă la presiune şi reflectă apariţia unor tulburări în ţesuturi şi organe.
-puncte active – aceste puncte sunt spontan dureroase şi însoţesc tulburările pronunţate în organe şi ţesuturi.
Datorită factorilor ce determină dezechilibrul energetic (factori psihici, factori alimentari, factori fizici, de natura electroenergetică), pe lângă tratamentul de acupunctură este nevoie de multe ori şi de un tratament complementar:
- tratament prin dietă (în anumite afecţiuni, cum ar fi diabetul zaharat, obezitatea, gută, acupunctura va ocupa un loc secundar, dieta fiind tratamentul principal)
- tratament fitoterapic – este strâns legat de cel dietetic, deoarece distincţia plantă-aliment sau plantă-medicament este de multe ori formală. Între acţiunea punctelor de acupunctură şi acţiunea energetică a unor plante există un paralelism care poate fi exploatat din punct de vedere terapeutic. Tratamentul cu plante medicinale poate să preceadă tratamentul de acupunctură, să-l însoţească sau să-l urmeze. Această asociere se bazează pe efectul de potenţare al principiilor fitoterapice asupra acţiunii stimulării punctelor.
- tratamente de ordin fizic, manual – masaj terapeutic, osteopatie, reflexoterapie, shiatsu, în special pentru afecţiuni cronice sau a celor cu potenţial de revenire, afecţiuni ale coloanei, ale aparatului locomotor, etc.
- tratamentul homeopatic – foarte eficient atunci când factori psihici sunt implicaţi
- tratament medicamentos – în cazul unor afecţiuni lezionale
Tehnici de acupunctura utilizate de Dr. Ardleanu Vasile
Acupunctura clasică, în care stimularea puctelor de acupunctură, situate pe toată suprafaţa corpului, se face prin înţepare, cu ajutorul acelor.
Alte metode folosite pentru stimularea punctelor sunt:
- Electroacupunctura - stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul unor impulsuri electrice, generate de electrozi speciali aplicaţi pe acestea.
- Laseropunctură - stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul fascicolului laser
- Magnetopunctură – stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul magneţilor
- Moxibustia – stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul batoanelor de moxă, care se ard; efectul resimţit asupra punctelor este căldură.
- Cromopunctura - stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul unui fascicol luminos de o anumită culoare;
- Presopunctura - stimularea punctelor de acupunctură se face cu ajutorul degetelor.
Pe lângă tehnica folosirii punctelor de acupunctură situate pe toată surprafaţa corpului, de-a lungul meridianelor, există mai multe tehnici de stimulare a punctelor aflate numai în anumite regiuni ale corpului, pe care se găseşte o proiecţie holografică a organismului:
- auriculoterapia – punctele stimulate sunt situate pe ureche
- su jok – punctele stimulate sunt situate pe palme şi tălpi
Scopul terapiei
În textele antice de medicină orientală se spune că omul şi natura sunt una. Acest lucru înseamnă că ambele sunt părţi ale marelui univers.
Separarea de natură aduce un sentiment de înstrăinare şi este începutul bolilor fizice, emoţionale şi fiziologice.
Unica atitudine a terapeutului este de a-i aminti omului de sursa dezechilibrelor lui. Este relativ uşor să îndepărtezi simptomele unei boli. Totuşi nu acesta este scopul principal.
Tratamentul este menit doar să restabilească echilibrul dintre om şi univers, existent la un moment dat.
Terapeutul devine însă o oglindă care reflectă adevărata cauză a dezechilibrului.
De aceea, pentru a obţine o vindecarea de lunga durată, pacientul trebuie să se trateze singur mai departe, reintrând în armonia cu natura. Boala nu este nici bună, nici rea. Este doar un avertisment dat de univers, un semnal de alarmă privind dezechilibrul şi dizarmonia din viaţa noastră. Este un mecanism natural de auto-protecţie.
O persoană inteligentă receptează aceste semnale de alarmă, reflectă asupra lor, asupra cauzei spirituale, emoţionale, fiziologice şi fizice a problemei apărute.
|